Introdu un anunt

Postează și citește anunțurile GRATUIT!

Actualitate Opinii Interviu Vacanțe La cafea Psihologie Culinar Tradiții Divertisment Utile

Rușinea

1 Mai 2020



E rușine să...”, „Vai ce rușine!”, „Cât de rușinos!”, „Mi-e rușine de/cu/pentru că...” 

Rușinea există în viața de zi cu zi și ne influențează relațiile interpersonale, afectează modul în care gândim și ne comportăm. Sentimentele de rușine vin în urma auto-reflecției: atunci când o persoană își compară acțiunile cu un anumit standard, fie setat de el însuși, fie de altcineva și observă că acestea nu corespund. Atunci persoana simte că ceva este în mod clar greșit la ea iar rușinea îi afectează simțul identității la un nivel profund. De asemenea, persoana se îndoiește că este capabilă sau că merită să fie iubită – Nu sunt suficient de bun, Îmi lipsește ceva, Nu sunt ca alții, Ceilalți au ceva și eu nu am, Sunt incomplet, Sunt inadecvat.

Când apare prima dată rușinea toxică? Aceasta apare timpuriu în viață, în urma primelor experiențe traumatice sau de abuz (chiar neglijare) din copilărie. Mai specific, în urma acestor experiențe, copilului nu îi sunt satisfăcute nevoile fundamentale, de bază, ceea ce duce la producerea unui gol interior. Rușinea apare astfel ca o „speranță” de reconectare la relația dinaintea producerii traumei și presupune atitudini de tipul „Eu nu sunt OK, tu ești OK”. Persoana care interiorizează rușinea așteaptă în secret ca celălalt să vină să repare relația, îi oferă această putere de reconciliere.

De multe ori, primele mesaje care întrețin rușinea, le auzim chiar în familie, unele dintre acestea ies din sistemul familial și se propagă la nivelul comunității, școlii, culturii. Dintre mesajele care se transmit la nivel familial, menționăm: „Copiii trebuie văzuți și nu auziți”, „Ai mâncat ca un lacom”, „Sexul este un păcat”, „Costă prea mult să faci parte din familia asta”, „Nu-mi vine să cred că ai spus asta.”, care apoi devin o voce interioară care spune la orice pas „Nu sunt destul de bun/ă”. Cu un astfel de mesaj, efectele asupra stimei de sine sunt evidente și pe termen lung produc dificultăți în interacțiunile sociale, tulburări de personalitate.

De cele mai multe ori, rușinea determină persoana să se închidă în sine, să se ascundă. Nu se împărtășesc emoțiile, trăirile, sentimentele cu ceilalți în special dacă nu se percepe un rezultat favorabil în urma acestei interacțiuni. Persoana îi poate controla pe cei din jur tocmai pentru că nu știe cum se poate controla pe sine. Când rușinea toxică devine o credință de bază persoana își crează o mască, o altă identitate pe care o afișează.

Rușinea nu este exprimată direct, ci mai degrabă prin reacțiile emoționale defensive. De exemplu, rușinea toxică se poate ascunde în anxietatea socială, furia reactivă sau ostilitate, disperare, dezgustul față de sine, sfidare, superioritate, invidie și dorința de a-l distruge pe cel invidiat, depresie.

Recunoașterea rușinii toxice

Rușinea este vizibilă la nivel corporal prin postura corpului, privirea orientată în jos, mișcări nervoase ale corpului, capul plecat, aducerea umerilor în față sau roșirea obrajilor. Aceste indicii semnifică o încercare de a se ascunde pe sine și la nivel fizic.      

Rușinea versus vină

Nu putem vorbi despre rușine, fără să aducem în discuție și Vina. O altă emoție umană, aceasta ne face să ne simțim rău cu privire la ceva ce am făcut, setând limite. Deci rușinea se referă la sinele personal, iar vinovăția la acțiunile noastre. Deobicei, vina amplifică rușinea („Am încălcat regula, deci sunt rău/rea”). Rănile psihologice ale rușinii excesive și vinovăției sunt similare, însă au rădăcini diferite și necesită strategii de vindecare diferite.

La polul opus: rușinea sănătoasă

Totuși, ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista o cantitate mică de rușine? Am încălca limitele, i-am jigni pe ceilalți, am rupe convențiile sociale și legile societății, ceea ce ar duce la destructurare.

Deci, partea pozitivă a rușinii, în cantități sănătoase, nu afectează stima de sine a persoanei, însă îi conturează limitele adecvate pentru conviețuirea socială. Astfel, rușinea este sănătoasă atât timp cât nu încalcă simțul identității și nu conduce persoana la a-și adapta comportamentul și personalitatea într-un mod distorsionat.